Lucrarea de faţă, va analiza această expresie scurtă „în stare să înveţe pe alţii”, urmărind cu atenţie implicaţiile unei persoane de a fi în stare să dea învăţătură. Privind la cei din jurul nostru vom vedea că implicaţiile unei persoane, pentru a fi în stare să înveţe pe cei din jur sunt de cele mai multe ori neglijate. În prima parte ne vom uita la această afirmaţia din perspectiva unui fel de viaţă, privind mai de aproape acest concept. Apoi vom observa că această expresie poate deveni o calitate a vieţii, lucru valabil pentru orice credincios nu numai pentru un episcop, iar în final vom descrie rezultatele acestei calităţi şi mai ales vom înţelege importanţa unor astfel de oameni. Autorul acestei lucrări îşi propune să ne ajute ca prin această lucrare să ne dăm seama dacă suntem în stare să facem această lucrare şi ce anume avem de dobândit pentru a putea începe această lucrare.

Un fel de viaţă

Această expresie „în stare să înveţe pe alţii”, o găsim în biblie, în epistolele pastorale ale lui Pavel către Timotei şi către Tit (1 Timotei 3:2; Tit 1:9). Observăm că ea reprezintă una dintre calităţile pe care un episcop, prezbiter, trebuia să le îndeplinească atunci când scria aceste scrisori dar şi în zilele noastre. Deşi la prima vedere pare că aparţine doar unui viitor episcop şi are ca scop învăţarea pe cei din jur, această calitate poate fi însuşită şi aş îndrăzni să spun chiar că este necesar ca fiecare credincios să aibă această calitate într-o oarecare măsură.

G. Getz conchide că tendinţa noastră este să vedem această expresie, în stare să înveţe pe alţii, prin structura noastră psihologică. Tindem să ne gândim la învăţătorii buni pe care îi cunoaştem, oameni pe care îi cunoaştem, oameni ce sunt comunicatori eficace, capabili de a folosi metode bune şi capabili de a-i motiva pe alţii să înveţe. În realitate, aceste reflectări par a fi doar indirect şi în unele cazuri deloc, asociate la ceea ce Pavel a avut de gând când i-a scris lui Timotei.

Există un înţeles şi mai de bază, un înţeles profund. Dacă analizăm o serie de alte texte (Efeseni 4:11; 1 Corinteni 12:28,29), putem afirma că darul de învăţător a fost dat numai unora în timp ce altora li sa dat un alt dar. În contextul scrierii sintagmei: „în stare să înveţe pe alţii”, din Tit 1.9, găsim motivul pentru care trebuia să se ţină Tit de Cuvântul adevărat, ca fiind  „în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici”, lucru valabil şi necesar pentru orice credincios. Aşadar această calitate nu se potriveşte doar predicatorului ci oricărei persoane care este umilă, delicată şi doritoare să cunoască voia lui Dumnezeu. Se pare că această expresie poate avea o semnificaţie mult mai largă şi implică modul cum ne raportăm la alţii.

El nu este o persoană care caută motive şi apoi stârneşte ceartă. Este maleabil cu oamenii, chiar şi cu cei care sunt derutaţi, încăpăţânaţi şi înverşunaţi. Când este atacat verbal sau chiar fizic, el nu răspunde nimănui cu vorbe tăioase umilindu-l, şi nici nu dărâmă pe nimeni. Pe scurt, el este un om care nu este sclavul lui însuşi. El este calm şi îşi stăpâneşte personalitatea.

Rezultatul acestei calităţi

Putem observa că un om care posedă această calitate, are o purtare diferită deoarece aşa cum am discutat în sub-capitolul anterior, această calitate are o implicaţie mult mai largă, tot aşa rezultatele ei este într-o măsură însemnată. Vizitându-i pe cei cu probleme spirituale, trebuie să fie în stare să deschidă Scriptura şi să explice voia lui Dumnezeu în aceste probleme. El trebuie să fie în stare să hrănească turma lui Dumnezeu (1 Pet. 5.2) şi să folosească Scriptura pentru a-i combate pe cei ce aduc învăţături false (Fapte 20.29-31). Asta nu presupune că episcopul trebuie neapărat să aibă darul de a preda, ci mai degrabă faptul că în slujba sa, din casă în casă, precum şi în adunare, el trebuie să prezinte doctrinele credinţei, împărţind drept Cuvântul Adevărului şi fiind gata şi doritor să facă acest lucru.

Dreptarul vieţii, Biblia

Deşi în Tit nu este cuvântul de bază folosit şi menţionat în 1 Timotei, Pavel face câte-va afirmaţii care în mod evident au trimitere la a fi „în stare să înveţe pe alţii”. Un lider spiritual trebuie să fie: „…înfrânat, să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici” (Tit 1.8-9). Aşadar este foarte important şi în acelaşi timp joacă un rol important să te înfrânezi. Înţeleptul Solomon face o comparaţie între omul care nu este stăpân pe sine cu o cetate surpată fără ziduri (Proverbele 25.28). Putem vedea importanţa zidurilor în acea vreme prin faptul că atunci când Neemia a auzit că zidurile Ierusalimului au fost dărâmate, a şezut jos şi a plâns, pentru că ştia că aceasta însemna distrugerea supremă a cetăţii. Putem spune astfel, că stăpânirea de sine este zidul de apărare al credinciosului împotriva dorinţelor păcătoase care poartă război împotriva sufletului lui.