Când te gândești la motivul pentru care Biserica există pe pământ, imediat mergi cu gândul la Cristos, Capul Bisericii, ce a spus El Bisericii, ce a lăsat El în urmă? Ca și creștin, tânăr fiind, nu de puține ori am întrebat pe Domnul: “de ce nu mă iei acasă? M-ai mântuit, păcatele mele sunt iertate și prin Tine am drept în Împărăția Cerurilor, pentru ce mă lași aici, să mă chinui, să mă zbat, când M-ai putea chema acasă? Ar fi mai bine pentru amândoi, și mai ales pentru Tine: eu n-aș mai fi așa departe, și nici nu Te-aș mai întrista păcătuind. Cât despre mine, mi-ar fi mai ușor să scap de tot zbuciumul greu al vieții. Însă, indiferent  de câte ori am întrebat, răspunsul Domnului Isus nu s-a schimbat; nu l-am înțeles de la început, însa cu timpul, a devenit tot mai clar: “nu te pot lua acum, pentru că tu ești mâna Mea întinsă spre această lume.”

“Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-I în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi (Emanuel) în toate zilele, până la sfârșitul veacului!” …printre ultimele cuvinte ale Mântuitorului, adresate ucenicilor Săi. Iată ce a lăsat El în urmă… o mână de oameni ce L-au cunoscut îndeaproape și L-au iubit mai mult decât și-au iubit viața. O mâna de oameni ce au zguduit Roma, și odată cu ea, întreaga lume. O mână de oameni ce-au răsturnat filozofii, pofte și conduceri ale imperiului întunericului. Iată ce-a lăsat El în urmă!

Dar acum, aceștia nu mai sunt… cu timpul, unul după altul, acești oameni dăruiți complet lui Cristos s-au stins, căzând martiri pentru Căpetenia lor. Acum, ce mai este? Mai precis, cine mai este acum?

O lume pierdută în minciunile întunericului și legată cu lanțuri grele de păcate este o pradă moartă înaintea unui maestro iluzionist, înaintea unui lup flămând. Domnul Oștirilor cerurilor ar putea trimite îngeri puternici să sfarme lanțurile, să lumineze minți debusolate, și totuși nu o face, de ce? Pentru că El a spus: “duceți-vă!”. Și dacă Stăpânul a spus ceva, n-a vorbit în vânt. “Eu sunt cu voi! …o promisiune plină de speranță, de pace. “Voi sunteți mâna prin care voi atinge lumea, voi sunteți Biserica Mea!”.
Iată cine a rămas acum: Emanuel, care își întinde Mâna spre suflete fără speranță, care-și trimite Biserica spre a smulge oameni din împărăția întunericului, spre a răsturna filozofiile și conducerile. Iată pentru ce există Biserica pe acest Pământ, iată pentru ce nu-i cheamă Domnul acasă pe cei ce sunt ai Lui, decât la timpul potrivit. Iată pentru ce trăiesc. Tu, pentru ce trăiești?

Știind că scopul Bisericii pe acest pământ este primordial salvarea altor suflete, mai trebuie să știm cum se poate realiza această lucrare; altfel spus, cum poți tu ajuta, cum te poți alătura acestei deosebite trimiteri. Sunt trei lucruri practice și necesare ale misiunii Bisericii lui Cristos:  implicare în rugăciune, suport financiar, consacrare personală:

1. Implicare în rugăciune
Primul front de lupta este cel al rugăciunii. Aici, se primește viziunea; aici, se sădesc adânc dorințe sfinte; aici se primește puterea; aici se câștigă bătălii. Orice lucrare de misiune puternică, orice impact avut asupra lumii, are ca prim front, rugăciunea.
Daca simți fiorul sfânt al dragostei Lui în piept, atunci roagă-te pentru cei ce nu au trăit această minune. Dacă trăiești pentru cer, atunci luptă în rugăciune pentru ca evanghelia învierii lui Cristos să pătrundă cu putere inimile celor ce nu-L cunosc. Roagă-te cu patos, pe deplin implicat, nu ocazional.

2. Suport financiar
Orice război care a avut loc în istoria acestui pământ, a fost purtat cu o anumită finanțare. Nimic nu a putut înainta, fără a avea o susținere financiară. Deoarece Domnul Și-a trimis Biserica în războiul spiritual ce se dă pentru multe suflete, El se așteaptă ca aceasta (Biserica) să finanțeze, să susțină această luptă. Domnul revarsă binecuvântare peste copiii Lui, însa Se așteaptă ca aceștia să administreze înțelept ceea ce primesc de la El.
Un război fără suport  financiar devine in scurt timp o cauză pierdută. Pentru ca Biserica să se angreneze în lupta cu întunericul, e nevoie de suport financiar: pentru oamenii pe deplin dăruiți lucrării Domnului și pentru resursele necesare răspândirii luminii evangheliei. Acesta este cel de-al doilea front.
Orice armată are un centru de comandă (planificare, pregătire și instruire), un suport  economic, dar și un număr de oameni pregătiți pentru luptă în care imperiul este angrenat. Acest lucru, ne îndreaptă atenția spre cel de-al treilea front.
3. Consacrare personală
Știind că vestea bună a învierii a fost încredințată Bisericii lui Cristos, ne face să înțelegem că nu îngerii sunt cei ce trebuie să o răspândească, ci chiar Biserica. Ea este mâna prin care Isus atinge inimi. Fără cei ce merg să vestească mântuirea oferită de Isus Cristos, marea trimitere va rămânea neîmplinită. Lucrarea lui Dumnezeu se face pentru oameni, dar nu se poate face fără oameni.

“Mare  este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii”. Este copleșitor să privești unele statistici. Spre exemplu, procentul de oameni consacrați lucrării Domnului din totalul de credincioși; un alt exemplu, de o mai mare amploare, procentul de oameni consacrați din totalul oamenilor ce locuiesc pământul. Te  cuprinde un sentiment de neputință, de descurajare și parcă ai striga: dar la ce bun?

Duhul Sfânt mișcă inimi și cheamă oameni, însă cheamă doar pe aceia deschiși să primească o așa frumoasă chemare, pentru că Domnul nu vorbește în vânt. Întrebarea Domnului rămâne ca un ecou nestins, pe care și tu îl auzi acum: “Ești tu gata sa Mi te dăruiești fără rezerve?”.
___________________________________

Ștefan BACĂ, Misiunea Bisericii - O lumea pierdută în întuneric (București, Decembrie 2009)