Isus-ul proclamat de biserica din contemporaneitate nu mai este atractiv pentru generaţia noastră. Se poate observa un interes parcă tot mai scăzut pentru creștinism. Biblia a devenit o carte prăfuită într-un colț unde să nu o vadă nimeni, imposibilă de citit. Să mergi la biserică a devenit o rușine, în felul acesta nu poți fi decât, maximum, un învechit. Mai mult vedem că bisericile frecventate cel mai mult, sunt selectate în funcție de muzică și mai ales de gradul de libertate. Ce lipseşte din acest tablou ca imaginea Mântuitorului să trezească admiraţia altora? Prezentul eseu va încerca să stimuleze cititorul lui, la un moment de cercetare și meditare asupra modului de percepție în ce privește proclamarea Evangheliei și mai ales asupra modului de trăire a vieții de creștin.

Teatru sau Biserică?

În dorinţa de a oferi o imagine cât mai atractivă programelor Bisericeşti şi din pricina Păstorilor, care nu urmăresc toate scopurile Bisericii date de Dumnezeu, s-a ajuns la cazuri extreme. În loc de un serviciu de închinare în care să se sărbătorească prezenţa lui Dumnezeu se poate sesiza ușor un teatru ieftin, destinat audienţei mânate de omul vechi din el care nu tinde după lucruri Duhovniceşti.

Biblia afirmă că fiecărui om i s-a oferit un anumit dar, după harul care ne-a fost dat. (Romani 12.6). Dacă spre exemplu un păstor va avea darul şi înclinaţii spre închinare, pericolul ca acea biserică să exceleze în închinare este foarte ridicat, în timp ce evanghelizarea sau alte scopuri ale bisericii vor fi posibil neglijate. Vedem astăzi diferite biserici care se nasc precum ciupercile, mai ales în vest, în care închinarea (din engleza – worship, cum este ea numită), primează în detrimentul altor lucruri la fel de importante. Se poate constata că acolo se va strânge mulţimea care obişnuiește să vină la Biserică ca la spectacol, doritori de concerte, un loc unde doar primeşti diferite lucruri fără să oferi absolut nimic. Un copil care se naşte, va avea nevoie la început de hrană uşoară, dar în scurt timp organismul lui va solicita hrană tare care să favorizeze dezvoltarea sistemelor osoase, pentru a putea merge. În lipsa acestor lucruri un copil poate avea mari probleme în dezvoltarea lui. Tot aşa este şi creştinul, nu poţi să creşti în maturitate spirituală doar cu lucruri de suprafaţă, doar cu lucruri uşoare. Ai nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu însuşit şi aplicat în toate domeniile. Un om care este doar spectator, vine şi pleacă, nu va putea fi niciodată precum artiştii pe care îi priveşte. La fel, un creştin care frecventează o biserică unde programul este doar spectacol, nu va putea şi nici nu va avea ocazia să aplice darurile pe care le are deoarece un Creştin are nevoie de închinare la fel de mult cum are nevoie de părtăşie, de rugăciune, de practicarea evanghelizării, de un studiu despre cum să spună altora de această dragoste şi mai ales să fie sfătuit practic cum să o facă.

Apoi un alt factor deosebit de important este că deşi omul a căutat dintotdeauna distracţia, perioada postmodernă aduce o noutate ce pune la dispoziţie multe aspecte care nu au mai existat. Se poate observa multitudinea lucrurilor găsite ca şi opţiuni, astfel că omului îi provoacă plictiseală şi rutină un lucru repetat. Astfel omul şi în special tinerii vor căuta mereu şi mereu, noi forme de distracţie.

Un alt aspect des întâlnit în Biserica lui Cristos este faptul că predicatorii sunt văzuţi ca oameni care ştiu să joace bine într-o piesă de teatru, buni oratori şi pe de altă parte ceilalţi care oricât s-ar chinui ei, nu vor ajunge decât nişte predicatori mediocri. Este bine ştiută afirmaţia: „predicatorii se nasc nu se fac”. Practic ceea ce se spune cu acest lucru este că Dumnezeu îţi dă ceva la naştere şi asta este tot ceea ce poţi primi, nu mai poţi face nimic altceva să dobândeşti alte lucruri şi nimeni altcineva nu poate influenţa asta. Astfel că se ajunge ca oamenii să caute să asculte predici în funcţie de predicator, de câte glume spune, de cât de bun orator este şi nu în funcţie de mesajul în sine.

Un astfel de mod de abordare, în ce priveşte bisericile menite pentru spectacol, va distrage atenţia de la mesaj, de la momentul în care Cuvântul lui Dumnezeu va fi propovăduit. În loc să indice spre acest moment vor distrage atenţia şi la momentul în care Cuvântul în esență va fi propovăduit, riscul ca o parte din cei ce participă să se ridice şi să iasă, creşte considerabil. Dintr-o dată se va constata o percepţie greşită despre mesaj: „Demodat, plictisitor, neinteresant, irelevant”. Riscul ca aceste show-uri să intre în contrast negativ cu propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu este foarte mare. Este adevărat că închinarea este o parte dintr-un program al unei Biserici, foarte importantă. Creştinii au ocazia să î-L laude pe Dumnezeu pentru tot ce a făcut bun în viaţa lor şi oamenii nemântuiţi, pot vedea în acest timp de închinare un lucru de dorit, şi Duhul Sfânt îşi poate face lucrarea, dar dus la extreme, va promova un spectacol, sau mai degrabă un concert cu muzică bună în mijloc aflându-se artiştii şi nu Dumnezeu. Programul Bisericii, în care creştinii se întâlnesc ar trebui dedicat în totalitate celebrării lui Dumnezeu, o sărbătoare închinată lui Dumnezeu, în care se va vesti Dragostea lui Dumnezeu şi unde Dumnezeu va vorbi.

Promovarea unei false teologii

Se poate auzi des următoarea afirmaţie: „dacă spui următoarea rugăciune împreună cu mine, vei avea parte de fericiri cum nu ai întâlnit niciodată în viaţa ta”. Sau în momentul în care un „creştin” are îndoieli cu privire la mântuirea lui, putem auzi următoarea afirmaţie care a devenit celebră între timp: „a fost un moment în viaţa ta în care L-ai invitat pe Domnul Isus în viaţa ta?”.

Din dorinţa mare a unei comunităţi să aibă un număr cât mai mare de „creştini” notaţi într-un registru, se fac afirmaţii periculoase care sunt în contradicţie cu ceea ce spune Dumnezeu, adevărate erezii, minciuni menite să distrugă. În 2 Corinteni 6.4-8, putem vedea prin cuvintele Apostolului Pavel, cum putem arăta dacă suntem nişte vrednici  slujitori ai lui Dumnezeu. Domnul Isus spune că în Împărăţia lui Dumnezeu vom intra prin multe necazuri (Fapte 14.22; Ioan 16.33).

Atunci când biserica va promova că totul va fi bine şi „roz”, din disperare vor accepta să intre pe o cale pe care probabil că nici ei nu o cunosc. La primul hop, la prima nevoie, la prima suferință vor zice că nu există Dumnezeu şi nu vor dori să continue deoarece ei nu au luat jugul lui Cristos asupra lor (Matei 11.29-30). Oamenilor trebuie să li se spună adevărul în totalitate. Jugul lui Cristos este imposibil de dus în neştiinţă, dar cu Cristos devine uşor. Fără Dumnezeu alături de om, fără Duhul Sfânt în om, este imposibil de dus acest jug.

Pe vremea Anabaptiştilor şi în perioada reformatorilor, părea o nebunie să te converteşti la Creştinism deoarece în proporţii foarte mari asta însemna sinucidere. Totuşi în astfel de perioade Creştinii s-au înmulţit tot mai mult şi sângele martirilor a trezit în oameni un interes deosebit, deoarece oamenii vedeau în ei creştini gata oricând să moară pentru cauza lor. Astăzi e greu să mai găseşti creştini gata să părăsească confortul bisericii de care aparţin, pentru a merge într-o evanghelizare la o biserică unde lipseşte aerul condiţionat sau încălzirea în pardoseală. În zilele noastre se prezintă Evanghelia cu invitaţii la: „o sală de conferinţă”, ”spectacol”, în loc de biserică, considerând că astfel, șansele ca persoană respectivă să vină cresc.  Astfel se neglijează puterea lui Dumnezeu de a schimba lucrurile după voia Lui, încercându-se: „o mână de ajutor”. Tot mai mult vedem prezentarea lui Dumnezeu în „felul oamenilor”, de parcă Dumnezeu nu mai are resurse. Se poate observa în urma unui simplu sondaj de opinii, că oamenii au în nevoi un gol de Divin. Oamenii au nevoie de Dumnezeu, se nasc cu această sete. Toate aceste lucruri nu se pot completa cu ceea ce oferă deja lumea, deoarece ei deja deţin toate aceste lucruri şi totuşi trăiesc în nemulţumire şi nu pot ajunge niciodată la pacea pe care o dă doar Dumnezeu.

O expresie scurtă stă scrisă pe paginile Sfintei Scripturi, dar care are o rezonanţă foarte mare. Pavel se adresează tânărului Timotei şi lui Tit, spunându-le despre cum ar trebui să fie un episcop cu următoarele cuvinte: „În stare să-i înveţe pe alţii” (1 Timotei 3:2; Tit 1:9). Deşi marea majoritate tind să se gândească că ar fi vorba aici de predicatori cu capacităţi mari de a motiva oamenii, cu metode bune de a comunica eficace, în realitate nu este vorba doar despre asta. Aici se desprinde un mod de trăire, o calitate a vieţii care se poate dezvolta. Această expresie impune o atitudine şi o înţelegere fundamentală faţă de Scriptură. Biserica contemporană are mare nevoie de creştini şi predicatori care să transmită Sfânta Scriptură aşa cum este ea fără să adauge ceva.

Adevărul valabil pentru tine dar excepţie pentru mine

 În partea a doua, am văzut nevoia de a se spune adevărul aşa cum este, nu cu jumătate de măsură şi nici parţial. Dacă Biserica va promova un adevăr necesar, autentic, pentru care ea nu este gata să moară pentru Dumnezeu, şi nici nu e gata să se dea ca exemplu, ce rost mai are să fie promovat? (Romani 14.8). Domnul Isus spune să îndrăznim să facem ceea ce a făcut El, deoarece El a biruit deja (Ioan 16.33). Se impune nevoia unei mărturii vii, a unei trăiri autentice cu Dumnezeu. Degeaba spun vecinului că nu este bine pentru sănătatea lui să bea, când pungile mele cu cumpărături sunt pline cu alcool. Cu alte cuvinte promovez un adevăr bun, dar care nu se poate trăi? Se pot vedea foarte mulţi „creştini” care au o smerenie falsă. Spunea cineva: „eu vreau să mă fac cât mai mic, iar în cer mi-ar plăcea să stau după uşă”, dar nu ştim dacă în cer va fi o uşă după care să stăm. Pavel dă dovadă de caracter şi afirmă în Epistola Sa către Filipeni: „Urmaţi-mă pe mine”. (Filipeni 3.17). Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu pentru biserica Sa. Modele vi care vor fi gata să fie un exemplu mereu.

Dacă un Creştin îşi schimbă locul de muncă, şi intră într-un anturaj nou, cu oameni noi şi va începe să spună de Dumnezeu în gura mare, probabil că acei oameni vor fi interesaţi. Am considera astfel că a făcut o treabă bună, excelentă. Dar într-o zi răspunde la telefonul firmei şi şeful îi face semn că el nu este acolo, iar el transmite asta întocmai. Este evident că mărturia lui că Dumnezeu există devine grav afectată. Nu putem spune că suntem „Creştini”, urmaşi a lui Cristos, dar să facem total altceva decât a făcut Cristos. Să considerăm că un Creştin si-a schimbat locul de muncă şi la noul lui loc de muncă este un exemplu bun pentru societate în toate şi un coleg ar veni şi ar întreba ce se întâmplă în viaţa lui? Care dintre cei doi vor avea un real succes în prezentarea dragostei lui Dumnezeu? Nu putem spune că va fi nevoie de un standard anume de urmat care va da roade. Totuși putem vedea importanța evanghelizării prin trăire, prin fapte. Biserica zilelor noastre promovează un Isus neatractiv, deoarece ei nu slujesc şi nici nu experimentează pe acest Isus despre care vorbesc în mod practic, în mod exemplar.

Mântuitorul Isus, răstignit cu un scop

Scopul Domnului Isus în lume este ca noi să avem iertare, să ne împace cu Dumnezeu. Acest adevăr trebuie proclamat aşa cum este el în întregime şi la fel de mult trebuie trăit. Scopul nostru pe pământ nu este să ne simţim bine, să ducem o viaţă confortabilă la maxim şi să ne aşteptăm ca la sfârşit să ajungem în cer. Vedem că primii creştini trăiau cu simplitate, îşi vindeau ogoarele şi averile (Fapte 2). Putem să observăm diferenţa de atitudine a primilor creştini, care a provocat această explozie de proclamare a lui Cristos.

Scopul lui Dumnezeu pentru omenire a fost ca Domnul Isus să vină pe pământ şi să ofere eliberare de păcat prin jertfa de pe cruce. Credinţa în această jertfă nu promite o trăire plină de bucurii pe acest pământ ci o viaţă mai degrabă cu lacrimi, necazuri, nevoi dar cu siguranță promit împăcare și pace lăuntrică. Partea frumoasă este că El a creat un loc veşnic, unde vom fi cu El dacă alergarea noastră în această lume este conform voii Lui. Astfel El ne numeşte: „cetăţeni ai cerului” (Filipeni 3). Dumnezeu ne promite un loc unde durerea nu va mai exista, unde lacrima va fi ştearsă pe vecie. Acesta este planul de răscumpărare pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl promite oricărui om.

Concluzie

Felul în care oamenii îşi promovează produsele, felul în care afacerile sunt promovate, marketingul în special, au intrat în biserică şi fără să ne dăm seama aduc mult rău în loc de beneficii. Oamenii vin la biserică şi se aşteaptă de multe ori ca Dumnezeu să fie promovat cum îşi promovează companiile produsele în media. Un lucru este sigur, Dumnezeu trebuie proclamat prin puterea Duhului Sfânt, aşa cum este El. De asemenea, El trebuie proclamat prin comportamentul creştinului, care ar trebui să fie unul asemănător cu al Domnului Isus. Comparaţia trebuie făcută mereu cu trăirea Domnului Isus pe pământ. Diferitele metode care stau la dispoziţia creştinului contemporan pot fi benefice reale şi preţioase dar în aceiaşi măsură, foarte periculoase. Nu în ultimul rând creştinismul proclamat cu putere este un creştinism în jurul Bisericilor care îşi dezvolta activitatea în toate scopurile destinate Bisericii de Dumnezeu. Doar în aceste condiţii putem avea parte de o influenţă pozitivă conform voii lui Dumnezeu.