MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE
UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA
(Revizuită: 27 – 28 martie 2008)

I. Biblia

Noi credem şi mărturisim că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat
plenar şi verbal, care a fost scris de oameni călăuziţi de Duhul Sfânt. Ea este adevărată, fără
greşeală sau adaos omenesc în forma originală, de aceea este demnă de toată încrederea fiind
autoritatea spirituală supremă în toate domeniile vieţii. Atât Vechiul Testament cât şi Noul
Testament - cele 66 de cărţi canonice - sunt revelaţia specială a lui Dumnezeu (2 Tim. 3:16-17; 2
Petru 1:19-21), şi s-a încheiat cu scrierea ultimei cărţi biblice canonice. Orice adăugire sau omitere
ulterioară este o intervenţie omenească şi subminează revelaţia Sfintei Scripturi (Exod 20:1; Deut.
4:2; 12:32; 29:1; Prov. 30:6; Ier. 36:1-2; Gal. 1:11-12; Apoc.22:18-19).
Noi credem şi mărturisim că fiecare text biblic nu poate avea decât o singură interpretare, deşi
poate avea mai multe aplicaţii. Credinciosul are responsabilitatea să afle mesajul pe care l-a
intenţionat Duhul Sfânt prin autorul iniţial. Înţelesul Sfintei Scripturi poate fi aflat printr-o studiere
atentă a fiecărui pasaj biblic în parte folosind corect metodele de interpretare biblică (studiul
lexical-gramatical, istoric şi contextual), cu rugăciune şi credinţă, prin iluminarea Duhului Sfânt
(loan 7:17; 16:12-15; 1 Cor. 2:7-15; 1 Ioan 2:20).

II. Dumnezeu

Noi credem şi mărturisim că există un singur Dumnezeu Veşnic, Viu, Adevărat (Deut. 6:4;
Is.45:5-7; 1 Cor. 8:4); Spirit Infinit, Personal şi Suveran, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânul
Universului, având o slavă şi sfinţenie imposibil de redat deplin în cuvinte omeneşti.
Dumnezeu este demn de toată închinarea, încrederea şi dragostea pentru că este desăvârşit în
toate atributele Sale divine. Noi credem şi mărturisim că Dumnezeul unic fiinţează în trei Persoane
distincte dar de aceeaşi esenţă: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, co-egale şi co-eterne, care lucrează întrun
chip armonios la împlinirea planului Său veşnic (Ex. 20:2-3; Mat. 28:19; 2 Cor.13:14; Apoc.
4:11).

A. Dumnezeu Tatăl
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu Tatăl, prima Persoană a Dumnezeirii, porunceşte şi
decretează toate lucrurile după voia şi scopul Său (Psalm 145:8-9; 1 Cor. 8:6). Planul lui
Dumnezeu Tatăl a fost stabilit "înainte de intemeierea lumii" şi priveşte controlul suveran al lui
Dumnezeu asupra tuturor domeniilor şi evenimentelor (Gen. 2:18; Iov 14:5; Psalm 2; 33:6-11;
Zaharia 14; Mat. 19:1-9; F. Ap. 17:26; Rom. 1:24-28;.8:28; Efes. 1:9-12; 3:11; 2 Tim.1:9; Tit 1 :
2).
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu Tatăl este Creatorul tuturor lucrurilor (Gen. 1 :1-
31.; Efes.3:9). Ca Stăpân absolut şi atotputernic al universului, Dumnezeu Tatăl este suveran în
creaţie, providenţă şi mântuire (Psalm 103:19; Rom. 11 :36). Caracterul Lui de Tată se manifestă
atât în relaţia din cadrul Dumnezeirii cât şi în cea cu umanitatea. Dumnezeu Tatăl este Creatorul
tuturor oamenilor (F.Ap.17:24-28), dar stabileşte o relaţie Tată – fiu (copil) doar cu cei născuţi din
nou prin credinţa în Isus Cristos (Ioan 1:9-12; Rom. 8:14; 2 Cor. 6:18).
Înainte de întemeierea lumii El a decretat lucrurile care trebuie să se împlinească spre lauda
slavei Sale (Efes. 1 :11-12). Dumnezeu Tatăl susţine, conduce şi stăpâneşte toate lucrurile,
evenimentele şi fiinţele (1 Cron. 29:11-12); dar în suveranitatea Sa, Dumnezeu Tatăl nu este, pe
deoparte, nici autorul şi nici cel ce aprobă păcatul (Habacuc 1 :13; Ioan 8:38-47), iar pe de altă
parte nici nu trece cu vederea păcatele oamenilor: El judecă fără părtinire (1 Petru 1: 17).
Dumnezeu mântuieşte pe toţi cei care vin la El prin Isus Cristos; El i-a ales înainte de întemeirea
lumii şi îi înfiază (Gal. 4:5; Evrei 12:5-9).

B. Dumnezeu Fiul
Noi credem şi mărturisim că Isus Cristos, a doua Persoană a Dumnezeirii, are toate
caracteristicile divine. El este consubstanţial, co-egal şi co-etern cu Tatăl şi Duhul Sfânt (Ioan
10:30;14:9).
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu Tatăl a creat universul prin Dumnezeu Fiul, Isus
Cristos, prin care sunt şi se ţin toate lucrurile (Ioan 1 :3; Col. 1: 15-17; Evrei 1 :2).
Noi credem şi mărturisim întruparea Lui umană prin naşterea supranaturală din fecioara
Maria (Isaia 7:14; Mat. 1 :23, 25; Luca 1 :26-35) şi viaţa Lui umană fără păcat (Evrei 4:15; 1 Petru
2.22).
Noi credem şi mărturisim că Isus Cristos este pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om. Cele
două naturi sunt unite într-o singură Persoană, fiecare dintre acestea rămânând distincte (Mica 5:2;
Ioan 5:23; 14:9-10; Filip. 2:5-8; Col. 2:9).
Noi credem şi mărturisim că, în întruparea Sa, Domnul Isus Cristos nu a încetat niciodată
să fie Dumnezeu, deşi a refuzat să se folosească de prerogativele şi puterea Sa divină pentru a
elimina suferin a sau limitările ț condiţiei Sale umane (Filip. 2:5-8).
Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus s-a întrupat pentru a-L revela pe Dumnezeu
(Ioan 1:14, Evrei 1:2-3) şi pentru a mântui lumea pierdută (Luca 19:10; Evre: 5:9).
Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Cristos, prin jertfa Sa ispăşitoare de pe crucea
Golgotei, mântuieşte pe cei care cred în El. Moartea Lui a fost voluntară, înlocuitoare, ispăşitoare
şi răscumpărătoare (Isaia 53; Ioan 10:15; Rom. 3:24-25; 5:8; Evrei 9:28;1 Petru 2 :24).
Noi credem şi mărturisim că datorită eficienţei depline a jertfei unice a Domnului Isus,
păcătosul care crede că este născut din nou, eliberat de pedeapsa, povara, puterea şi, în viitor, de
prezenţa păcatului; el este declarat neprihănit, primeşte viaţa veşnică şi înfierea în familia lui
Dumnezeu (Rom. 3:25; 5:8-9; 2Cor. 5:14-15; 1 Petru 2:24; 3:18).
Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus a murit, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după
revelaţia făcută de Dumnezeu în Sânta Scriptură (1 Cor. 15:3-4).
Noi credem şi mărturisim că, prin învierea literală, fizică, din morţi a Domnului Isus
Cristos, Dumnezeu a confirmat dumnezeirea Fiului Său şi a dat dovada că a acceptat lucrarea
răscumpărătoare a lui Cristos la cruce. Învierea în trup a Domnului Isus este, de asemenea, garanţia
viitoarei învieri în trup a credincioşilor (Ioan 5:26-29; 14:19; Rom. 1:4; 4:25; 6:5-10; 1 Cor.
15:20,23). Acum El este înălţat la dreapta Tatălui unde mijloceşte pentru noi ca Avocat (Apărător)
şi Mare Preot (Mat. 28:6; Luca 24:38-39; F. Ap. 2:30-31; Rom. 4:25; 8:34; Evrei 7:25; 9:24; 1
Ioan 2:1).
Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Cristos va reveni în văzduh pentru Biserică,
Trupul Său, ca s-o răpească (să o ia cu Sine), după care va reveni pentru a stabili pe pământ
Împărăţia de o mie de ani (F. Ap. 1:9-11; 1 Tes. 4:13-18; Apoc. 20).
Noi credem şi mărturisim că Isus Cristos este Cel prin care Dumnezeu va judeca pe toţi
oamenii (Ioan 5:22-23):
a. Pe credincioşii din Biserică, după răpire - pentru răsplătire (1 Cor. 3:10-15; 2 Cor.
5:10);
b. Pe cei rămaşi în viaţă pe pământ după răpire - la revenirea Sa glorioasă (Mat. 25:31-
46);
c. Pe cei care nu au fost găsiţi scrişi în Cartea vieţii - la Tronul cel mare şi alb (Apoc.
20:11-15).
Ca Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (1 Tim. 2:5), Cap al Bisericii (Etes. 1 :22;
5:23; Col. 1 :18) şi Împărat universal care va domni (Isaia 9:6; Luca 1:31-33), Domnul Isus
Cristos este Judecatorul cel Mare care va osândi pe toţi care nu au crezut în El şi nu L-au acceptat
ca Mântuitor şi Domn (Mat. 25:14-46; F. Ap. 17:30-31).

C. Dumnezeu Duhul Sfânt
Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt este cea de-a treia Persoană a Dumnezeirii,
consubstanţială, co-egală şi co-etemă cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul (Ier. 31:31-34; Mat.
18:19; F. Ap. 5:3-4; 28:25-26; 1 Cor. 12:4-6; 2 Cor. 13:14; Evrei 10:15-17). Duhul Sfânt are toate
atributele personalităţii şi divinităţii, incluzând raţiune (1 Cor. 2:10-13), sentiment (Efes. 4:30),
voinţă (1 Cor. 12:11), eternitate (Evrei 9:14), atotprezenţă (Psalm 139:7-10), atotştiinţă (Isaia
40:13-41), atotputere (Rom. 15: 13) şi adevăr (Ioan 16: 13).
Noi recunoaştem acţiunea suverană a Duhului Sfânt în creaţie (Gen.1 :2), în întruparea
Domnului Isus Cristos (Mat. 1: 18), în scrierea Cuvântului revelat al lui Dumnezeu (2 Petru 1 :20-
21) şi în lucrarea de mântuire (Ioan 3:5-7).
Noi credem şi mărturisim că, în relaţia cu lumea păcătoasă, Duhul Sfânt limitează şi
restrânge răul, până când se va împlini planul lui Dumnezeu (2 Tes. 2:7). Noi credem şi mărturisim
că Duhul Sfânt convinge lumea în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata (Ioan 16:7-9;
F. Ap. 1:5; 2:4; Rom. 8:39; 2 Cor. 3:18; Efes. 2:22).
Noi credem şi mărturisim că lucrarea Duhului Sfânt faţă de cei ce au crezut în Domnul Isus
este de a-i transforma pe credincioşi prin naşterea din nou (regenerare) în asemănarea chipului
Domnului Isus Cristos. Duhul Sfânt botează pe toţi cei ce cred, în Trupul Lui Cristos – Biserica, în
momentul întoarcerii lor la Dumnezeu, şi îi pecetluieşte (Ioan 16:8; 1Cor. 12:13). Tot El învaţă,
mustră, călăuzeşte, sfinţeşte, ajută pe credincios şi-l îmbracă cu putere în vederea trăirii creştine şi
pentru predicarea şi mărturisirea adevărului Evangheliei (Ioan 16:13; Rom., 8:9; 2 Cor. 3:6; Efes.
1:13; 5:18; 2 Petru 1:19-21; 1 Ioan 2:20,27).
Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt locuieşte permanent în credincios (Ioan 14:16;
1Cor. 6: 19), pe care îl umple (Efeseni 5:18) şi în care produce roada Sa (Gal. 5:22-23).
Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt dă daruri spirituale Bisericii nu pentru a Se
autoglorifica sau pentru a preamări darurile în sine, ci pentru a aduce slavă lui Cristos prin
mântuirea celor pierduţi şi prin zidirea spirituală a credincioşilor în credinţa Evangheliei
(Ioan.16:13-14; Fp.Ap. 1 :8; 1 Cor. 12:4-11; 2 Cor. 3:18).
Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt este suveran în felul în care dă daruri spirituale
pentru desăvârşirea sfinţilor. Vorbirea în limbi sau alt dar spiritual nu sunt caracteristici obligatorii
ale vieţii creştine (Rom. 12:3-8; 1Cor. 12:4-11; 13:8-10; 2 Cor. 12:12; Efes. 4:7-12; Evrei 2:1-4; 1
Petru 4:10-11).

III. Omul

Noi credem şi mărturisim că omul a fost creat de Dumnezeu nemijlocit şi de la început
după chipul, după asemănarea Sa. El a fost creat un suflet viu, fără păcat, cu raţiune, sentiment,
voinţă şi responsabil înaintea lui Dumnezeu (Gen. 2:6; 15:25; Iacov 3:9).
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu l-a creat pe om ca să-I aducă slavă, să aibă părtăşie
cu El, să trăiască o viaţă după voia lui Dumnezeu în ascultare deplină de El şi să fie administrator
peste lucrarea lui Dumnezeu (Isaia 43:7; Col. 1:16; Apoc. 4:11).

A. Căderea omului în păcat
Noi credem şi mărturisim că, în urma păcatului neascultării comis de Adam încălcând
Cuvântul lui Dumnezeu, omul şi-a pierdut starea de nevinovăţie şi statutul de administrator deplin
al lucrării lui Dumnezeu, a căzut sub blestemul morţii spirituale şi fizice – despărţit de Dumnezeu
– devenind corupt, total depravat în structura sa spirituală şi morală şi incapabil să aleagă sau să
facă ceea ce este plăcut înaintea lui Dumnezeu, dacă nu intervine harul divin (Gen. 3:1-19).
Noi credem şi mărturisim că, în sine însuşi, omul nu are puterea de a se mântui singur: el
este pierdut pentru totdeauna. Omul nu-L va căuta niciodată din propria iniţiativă pe Dumnezeu
(Rom. 3:11). El este rob al păcatului (Rom. 6:17); împlinirea voii lui Dumnezeu este pentru el o
nebunie (1 Cor. 1:18; 2:14); inima lui este nespus de înşelatoare şi de deznădăjduit de rea (Ier.
17:9), îndreptată numai spre rău (Gen. 6:5).
Singurul Om, Omul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat şi născut din fecioara Maria
însărcinată de la Duhul Sfânt, nu a moştenit natura adamică păcătoasă, dar a preluat păcatul întregii
omeniri în trupul Său pe cruce când a fost răstignit (Ioan 1:29; 1 Cor.15:3; 2 Cor. 5:21).
Noi credem şi mărturisim că toţi oamenii, ca sămânţă au fost în Adam, de aceea natura
adamică coruptă de păcat a fost transmisă tuturor oamenilor, în fiecare generaţie. Singurul care a
făcut excepţie a fost Domnul Isus Cristos care s-a născut fără păcat (Evr. 4:15; 7:26). Din cauza
originii adamice, toţi oamenii sunt pacătoşi prin natură, prin alegere şi prin declaraţie divină
(Psalm 14: 1-3; Ier.17:9; Rom. 3:9-18,23; 5:10-12). De aceea omul nu se poate mântui singur, ci
numai prin actul suveran al lui Dumnezeu al răscumpărării prin credinţa în jertfa ispăşitoare a
Domnului Isus Cristos (Ioan 6:44; F. Ap. 13:48; Efes. 2:1-9; 1 Tim. 2:13-14; 2 Tim. 2:25; 2 Petru
1:1; Ioan 1 :8).

B. Căsătoria
Noi credem şi mărturisim că, în conformitate cu învăţătura Sfintei Scripturi, căsătoria este
unirea legitimă, liber consimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii (Genesa
1:27-28; 2:18, 24).
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu a instituit căsătoria, de aceea omul care se
căsătoreşte trebuie să intre în această relaţie cu hotărârea de a o păstra, apăra, dezvolta, şi
înfrumuseţa pe toată perioada vieţii. Pentru că relaţia din interiorul familiei trebuie să reprezinte
relaţia dintre Cristos şi Biserică, intenţia lui Dumnezeu este ca familia să dăinuie (Mat. 19:4-6).
Credinciosul trebuie să se căsătorească numai în Domnul (1 Cor.7:8-9, 39; 2 Cor.6:14-18).
Credinciosul care se căsătore te cu un necredincios ș intră sub disciplina Bisericii.

C. Divorț și recăsătorire
Noi credem și mărturisim că Dumnezeu urăşte divorţul (Maleahi 2:16). Chiar dacă divorţul
apare atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament (Deut.24:1-4; Matei 19:6; Marcu 10:9; 1
Cor. 7:15), divorțul încalcă scopul lui Dumnezeu cu privire la familie (Gen. 2:24).
Noi credem şi mărturisim că cei văduvi se pot recăsători, dar numai în Domnul (1 Cor. 7:8-
9, 39). În ceea ce-i priveşte pe cei divortaţi noi credem şi mărturisim că:
a. Cei care au divorţat înainte de întoarcerea la Dumnezeu şi rămân necăsătoriţi pot
participa la viaţa Bisericii, dar nu pot fi diaconi sau presbiteri.
Cei care au divorţat înainte de întoarcerea la Dumnezeu şi se recăsătoresc credincioşi, pot
participa la viaţa Bisericii, dar nu pot participa la lucrarea de vestire publică.
b. Persoana care a intentat divorţul după momentul întoarcerii la Dumnezeu va fi exclusă
din Biserică. Dacă divorţul a fost intentat de partener şi credinciosul (care nu a dorit divorţul)
rămâne necăsătorit el poate participa la viaţa bisercii, dar nu poate fi diacon sau presbiter.
Dacă credinciosul care nu a cerut divorţul se recăsătoreşte, el va fi pus sub disciplina
Bisericii.
c. Dacă o persoană a divorţat şi s-a recăsătorit înainte de întoarcerea la Dumnezeu, poate
participa la viaţa Bisericii, dar nu poate fi diacon sau de presbiter.

D. Avortul, Homosexualitatea şi Imoralitatea sexuală
Noi credem şi mărturisim că viaţa începe în momentul concepţiei şi nu acceptăm avortul
(Psalm 139:13-16; Ieremia 1:1-5).
Noi credem şi mărturisim că orice formă de homosexualitate este un păcat şi o urâciune
înaintea lui Dumnezeu (Levitic 18:22; 20:13; Romani 1:26-32).
Noi credem şi mărturisim că preacurvia şi curvia, ca şi orice relaţie sexuală incestuoasă
sunt păcate şi o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Levitic 18:6-30; 1 Cor. 6:15-20; 1 Tes. 4:3-6;
Evrei 13:4).

IV. Mântuirea

Noi credem şi mărturisim că mântuirea este lucrarea suverană a lui Dumnezeu făcută prin
jertfa de ispăşire a Domnului Isus Cristos la cruce, oferită omului prin har, prin credinţă, nu prin
fapte (Ioan 1 :12; Efes. 1:7; 2:8-10; 1 Petru 1 :18-19).
Noi credem şi mărturisim, că mântuirea nu este un eveniment, ci un proces care are un
moment ini ial, cel al pocăinţei păcătosului, când acesta a primit justicarea ț / îndreptăţirea lui
Dumnezeu (Rom. 1:17; 3:22; 10:10; Filip. 3:9), după care urmează două etape de durată: sfinţirea
care este un proces pe durata vieții pământești, şi o etapă veşnică, glorificarea, care începe în
momentul când credinciosul pleacă la Domnul (1 Cor. 15:51-52; Filip.2:12; 1Tes. 4:13-18; 5:8;
Evrei 1:14; 1 Petru 1:5).
A. Alegerea

Noi credem şi mărturisim că alegerea este actul suveran al lui Dumnezeu prin care, înainte
de întemeierea lumii, El a pus deoparte pe cei pe care i-a chemat, i-a regenerat, i-a mântuit şi i-a
sfinţit (Rom. 8:28-30; Efes. 1 :4-11; 2 Tes. 2:13; 2 Tim. 2:10; 1 Petru 1 :1-2). Baza alegerii lui
Dumnezeu este buna plăcere a voii Sale (Efes. 1:4-11; Rom. 9:6-23).
Invitaţia pentru mântuire este, însă adresată tuturor oamenilor.
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu nu a ales oameni pentru condamnare; ci numai
pentru mântuire (Rom. 8:28-30; 9:6-23).
Noi credem şi mărturisim că alegerea suverană a lui Dumnezeu nu elimină
responsabilitatea credincioşilor de a evangheliza pe cei pierduţi. Dimpotrivă, Dumnezeu a dat
responsabilitatea credincioşilor să evanghelizeze, aceasta slujind la mântuirea celor ce cred în
jertfa Domnului Isus şi de mărturie împotriva celor ce-L resping pe Domnul Isus Cristos. Pentru a
fi mântuit, omul are datoria de a crede în jertfa Domnului Isus Cristos. Dumnezeu a ales ca
păcătoşii să fie mântuiţi prin vestirea Evangheliei (Rom. 10: 13-17). Domnul Isus a predicat
Evanghelia (Mat. 4:23; 9:35) şi le-a poruncit ucenicilor să facă la fel (Mat. 28:19-20).

B. Răscumpărarea
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu îi răscumpără pe păcătoşi printr-un act suveran,
eliberându-i atât de robia păcatului cât şi de consecinţele lui veșnice, prin Domnul Isus care a
plătit, prin sângele Său, pentru fărădelegile omului (Isaia 53:10; Luca 2:14; Gal. 1:4; Col. 1:19-20).
Această dorinţă a lui Dumnezeu de a mântui pe păcătoşi printr-o jertfă ispăşitoare îşi găseşte
originea în dragostea şi dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu cerea ca cel care a
păcătuit să fie pedepsit cu moartea, iar dragostea lui Dumnezeu a pregătit un mijloc de a salva pe
păcătoşi (Rom. 6:23).
Noi credem şi mărturisim că jertfa de ispăşire a Domnului Isus este singura cale de
mântuire a omului păcătos, care nu se poate răscumpăra singur (Psalm 49:7-8; loan 14:6; F. Ap.
4:12; Gal. 3:21; 1 Petru 1:18-19).
Noi credem şi mărturisim că răscumpararea a fost făcută ca o jertfă adusă lui Dumnezeu
pentru împăcarea păcătosului cu El. Omul păcătos a ofensat pe Dumnezeu şi a devenit obiectul
mâniei judiciare divine. Prin ispăşirea păcatelor de către Fiul Său, atât dreptatea cât şi sfinţenia lui
Dumnezeu au fost satisfăcute. Ispăşirea, deşi universală în scop şi rezultate, nu are efect decât
asupra celor care au acceptat jertfa Domnului Isus Cristos ca unic mijloc de mântuire (Mat. 1 :21;
20:28; Ioan 6:37-39,44,65; 10:14-15; 17:2-3,9,24; Efes. 1:3-11). Lucrarea pe cruce a Domnului
Isus nu l-a făcut pe om capabil de a fi mântuit, ci l-a mântuit (F. Ap. 20:28; Rom. 5:9-10,18-19).
Chiar dacă această lucrare se aplică mai târziu în viaţa oamenilor, ei sunt mântuiţi pe baza sângelui
vărsat de Domnul Isus la cruce, lucrarea ispăşitoare fiind încheiată.

C. Îndreptăţirea sau Neprihănirea/Justificarea
Noi credem şi mărturisim că îndreptăţirea este un act al lui Dumnezeu (Rom. 8:33) prin
care declară în mod legal ca fiind neprihănit pe păcătosul care, prin credinţa în jertfa Domnului
Isus, se pocăieşte de păcatele lui (Isaia 55:6-7; Luca 13:3; F. Ap. 2:38; 3:19; 11 :18; Rom. 2:4; 2
Cor. 7:10) şi măturiseşte că Isus Cristos este Mântuitor și Domn (Rom. 10:9-10; 1 Cor. 12:3; 2
Cor. 4:5; Filip. 2:11). Această neprihănire nu apare ca urmare a efortului omului sau a virtuţilor lui
(Rom. 3:20; 4:6), ci este urmare a faptului că Domnul Isus Cristos a luat păcatele noastre asupra Sa
şi ne-a dăruit în schimb neprihănirea Lui (Col. 2: 14; 1 Petru 2:24; 1 Cor. 1 :30; 2 Cor. 5:21). În
felul acesta, Dumnezeu care este neprihănit, socotește totuși neprihănit pe cel ce crede în Isus
(Rom. 3:26).

D. Naşterea din nou / Regenerarea
Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou (regenerarea spirituală) este lucrarea
supranaturală a Duhului Sfânt prin care îi sunt date omului o viaţa şi o natură nouă (Ioan 3:3-7; Tit
3:5, 2 Petru 1:3-4). Aceasta se face numai prin puterea Duhului Sfânt prin intermediul Cuvântului
lui Dumnezeu (Ioan 5:24; Romani 10:13-17) pe care păcătosul îl aude, îl primeşte şi faţă de care
răspunde pozitiv. Naşterea din nou se manifestă prin fapte ale pocăinţei care se văd într-o atitudine
şi o comportare neprihănită.
Faptele bune sunt un rezultat al naşterii din nou (Matei 7:16-20; 1 Cor. 6:19-20; Efes.
2:10), prin lucrarea Duhului Sfânt, când credinciosul se supune Domnului Isus și ascultă de
Cuvântul lui Dumnezeu (Efes. 5:17-21; Filip. 2:12; Col. 3:16; 2 Petru 1:4-10). Această ascultare îl
face pe credincios tot mai asemănător cu Domnul Isus Cristos (2 Cor. 3:18). Asemănarea va fi
deplină în momentul glorificării credinciosului la revenirea lui Cristos (Rom. 8:17; 2 Petru 1 :4; 1
Ioan 3:23).

E. Sfinţenia şi sfinţirea
Noi credem şi mărturisim că fiecare credincios este sfinţit (pus deoparte) pentru Dumnezeu
în urma îndreptăţirii în Cristos. În felul acesta credinciosul este declarat sfânt şi văzut ca fiind
sfânt.
Sfinţenia este poziţională şi instantanee şi nu trebuie confundată cu sfinţirea progresivă. Ea
are de a face cu poziţia credinciosului, nu cu umblarea lui creştină (F. Ap. 20:32; 1 Cor. 1 :2,30;
6:11; 2 Tes. 2:13; Evrei 2:11; 3:1; 10:10, 14; 13:12; 1 Petru 1:2).
De asemenea, noi credem şi mărturisim că în viaţa credinciosului, Duhul Sfânt lucrează
sfinţirea progresivă prin care credinciosul este adus, prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu,
într-o stare după voia lui Dumnezeu. Credinciosul trăieşte, astfel, o viaţă de sfinţenie în creştere,
ceea ce duce la asemănarea sa tot mai mare cu Domnul Isus Cristos (Ioan 17:17, 19; Rom. 6:122;
8:29; 2 Cor. 3:18; 1 Tes. 4:3-4; 5:23).
Din cauza aceasta, noi credem şi mărturisim că în viaţa credinciosului este o luptă spirituală
zilnică între fiinţa cea nouă în Cristos şi firea (carnea), dar natura cea nouă poate câştiga pentru că
în credincios locuieşte Duhul Sfânt. Lupta aceasta a sfinţirii va continua toată viaţa credinciosului.
Cât vom trăi, nu vom putea spune ca am eliminat orice posiblitate de a păcătui, dar putem spune că
Duhul Sfânt ne ajută să biruim în lupta împotriva păcatului (Gal. 5:16-25; Efes. 4:22-24; Filip.
3:12; Col. 3:9-10; 1 Tes. 4:3; 1 Petru ;14-16; 1 Ioan 1:8-2:4; 1 loan 3:5-9 ).
Noi credem şi mărturisim că cel credincios trebuie să nu se conformeze modului păcătos de
viaţă al lumii din dragoste față de Domnul Isus Cristos (2 Tes. 1:11-12; Evrei 12:1-2) şi trebuie să
demonstreze printr-o viaţă de ascultare şi o creştere în sfinţirea personală că este copil al lui
Dumnezeu (Rom. 12:1-2; 2 Cor. 7:1; Evrei 12:14; Tit 2:11-14; 1 loan 3:1-10).
Noi credem şi mărturisim că un credincios, pentru a trăi o viaţă sfântă, nu trebuie să se
retragă din lume, pentru că aceasta este locul unde trebuie să-L slujească pe Dumnezeu (1 Cor. 5),
ci să se împotrivească şi să osândească lucrările întunericului (Efes. 5).
Noi credem şi mărturisim că sfinţirea este un proces care are trei aspecte:
a. sfin enia pozi ională – este actul veşnic al lui Dumnezeu ț ț bazat pe răscumpararea lui
Cristos, care-l aşează pe credincios într-o poziţie de sfinţenie în momentul când acesta crede în
Isus Cristos ca Mântuitor şi Domn. (Evr. 3:1; 10:10-14).
b. sfințirea progresivă – este procesul continuu în care credinciosul, iluminat de Duhul
Sfânt, aplică Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi, şi care duce la o biruinţă asupra
păcatului şi o creştere tot mai mare în asemănarea cu Cristos (Ioan 17:17; 1 Cor. 1 :30; 2 Cor. 3;18;
Efes. 5:25-26; 1 Tes. 4:3-4; 5:23-34).
c. sfințenia finală – este starea de sfințenie desăvârșită, care are loc la moartea
credinciosului, iar pentru credincioșii găsiți în viață, la revenirea Domnului Isus Cristos (Efes.
5:27; 1 Ioan 3:2; luda 24-25; Apoc. 22:11).

F. Siguranţa mântuirii
Noi credem şi mărturisim că cei care au crezut în jertfa Domnului Isus şi-L au pe Fiul lui
Dumnezeu în viaţa lor, sunt mântuiţi şi au viaţa veşnică. Toţi cei ce sunt născuţi din nou sunt
păstraţi şi păziţi de Dumnezeu Tatăl pentru Domnul Isus Cristos. (Ioan 10:28-29; Rom. 8:14 – 16,
35-39; Filip. 1:6; 1 Ioan 5:10-13; Iuda 1).

V. Biserica

A. Definirea și scopul Bisericii
Noi credem şi mărturisim că toţi cei care cred în Domnul Isus Cristos şi Îl acceptă ca
Mântuitor şi Domn al lor personal formează Biserica, Trupul lui Cristos (1 Cor. 12:12-13), care
este Mireasa lui Cristos (2 Cor. 11 :2; Efes. 5:23-32; Apoc.19:7-8), al cărei Cap este Cristos (Efes.
1 :22; 4;15; Col. 1 :18).
Noi credem şi mărturisim că Biserica a luat fiinţă în ziua Cincizecimii (F. Ap. 2: 1-21, 38-
47).
Noi credem şi mărturisim că Biserica este un organism spiritual unic, creat de Dumnezeu
din toţi cei născuţi din nou, din toate neamurile, din ziua Cincizecimii şi până la răpirea ei. (Efes.
2:11-3:6).
Biserica este diferită de Israel (1 Cor. 10:32), şi este o taină care a fost descoperită în epoca
harului (Efes. 3:1-6; 5:32).
Noi credem şi mărturisim că Biserica lui Cristos (Mat. 16:18) se manifestă prin Biserici
locale care au aceleaşi atribuţii ca şi Biserica în ansamblul ei.
Noi credem şi mărturisim că Biserica locală este comunitatea oamenilor născuţi din nou de
Duhul Sfânt prin credinţa în jertfa Domnului Isus Cristos, uniţi şi organizaţi sub o conducere
spirituală pentru îndeplinirea unui întreit scop:
a. glorificarea lui Dumnezeu prin închinare (rugăciune, cântare, Masa Domnului, darnicie,
ș.a.m.d.);
b. zidirea sufletească a credincioşilor prin echipare, învăţătură şi părtăşie (Efes. 4:11-16;
c. evanghelizarea celor nemântuiţi prin Cuvânt şi fapte (1 Cor. 11: 18-20; Evrei 10:25).

B. Misiunea Bisericii

1. Glorificarea lui Dumnezeu prin închinare
Noi credem și mărturisim că scopul primordial al Bisericii este glorificarea lui Dumnezeu
(Efes. 3:21). Biserica Îl glorifică pe Dumnezeu prin închinare, care este răspunsul activ adresat lui
Dumnezeu pentru tot ceea ce este i face El, i manifestat prin ș ș atitudine, acțiune, gânduri și
cuvinte.
Biserica își exprimă închinarea prin: rugăciune, cântare, predicare, citirea Bibliei, slujire,
Masa Domnului şi dărnicie.

2. Zidirea / edificarea credincioşilor
Noi credem şi mărturisim că zidirea / edificarea sfinţilor este lucraea de creștere spre
maturitate spirituală și se face prin credinţă, prin exercitarea darurilor spirituale (Efes. 4:13-16),
prin învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu (2 Tim. 2:2, 15; 3:16-17), prin părtăşia frăţească (F.
Ap. 2:42; Evrei 10:25; 1Ioan 1:3), prin participarea la Masa Domnului (Luca 22:19; F. Ap. 2:38-
42).

3. Evanghelizarea celor pierduţi
Noi credem şi mărturisim că evanghelizarea celor pierduți este una dintre cele mai
importante porunci pe care a dat-o Domnul Isus Bisericii. Biserica are datoria de a vesti
Evanghelia prin Cuvânt și faptă întregii lumi, începând cu cei din casele noastre (Mat. 28:19-20;
F.Ap. 1:8; 2:42).
Noi credem şi mărturisim că împărtășirea Evangheliei este lucrarea pe care trebuie s-o facă
fiecare credincios, în public, sau de la om la om (1 Cor. 15:58; Efes. 2:10; 4:12; Apoc. 22:12).

C. Conducerea Bisericii
Noi credem şi mărturisim că autoritatea unică şi supremă a Bisericii este Cristos (1 Cor.
11:3; Efes. 1:22; Col. 1:18) şi întreaga conducere a Bisericii, darurile spirituale, disciplina, ordinea
şi închinarea sunt rânduite de El în suveranitatea Sa şi puse în practică prin intermediul slujitorilor
Lui. Slujitorii spirituali pe care îi numeşte Biblia că au datoria de a conduce Biserica, şi care sunt
sub autoritatea Domnului Isus Cristos, sunt presbiterii (numiţi în Sfânta Scriptură şi episcopi,
bătrâni sau păstori) (F. Ap. 20:28; Efes. 4:11) ajutaţi de diaconi (F. Ap. 6:1-6). Amândouă
categoriile de slujitori trebuie să îndeplinească calificările biblice (1 Tim. 3:1-13; Tit 1 :5-9; 1Petru
5:1-5). Presbiterii şi diaconii sunt recunoscuţi de Biserica locală pe baza calificării şi slujirii lor
(1Tim. 3:1-13).
Noi credem şi mărturisim că femeia poate sluji în Biserică în lucrarea de diaconie şi de
învăţare a femeilor mai tinere (implicit a copiilor), dar fără să se ridice deasupra autorităţii
bărbatului (presbiteri și soț) (1 Tim. 2:12; 3:11; Tit 2:3-5).

D. Darurile spirituale
Noi credem şi mărturisim că Bisericii i s-au dat daruri spirituale cu scopul de a împlini
revelaţia divină, de a confirma autenticitatea mesajului apostolic (2 Cor. 12;12; Evrei 2:3-4), şi de
a zidi spiritual pe credincioşi (Rom. 12:6-8).
După ce canonul Noului Testament s-a încheiat, singurul test de autenticitate a mesajului
din partea lui Dumnezeu rămâne Sfânta Scriptură; darurile spirituale nu mai au rolul de a împlini
revelația divină.
Noi credem şi mărturisim că darurile spirituale pot fi contrafăcute de Satan cu scopul de a-i
înşela pe credincioşi (1 Cor. 13:13-14:12; 2 Tes. 2:9-10; Apoc. 13:13-14)
Noi credem și mărturisim că darurile spirituale pot fi folosite în mod abuziv. De aceea,
prioritatea supremă a credinciosului este relația personală cu Dătătorul darului, Dumnezeu, iar
exercitarea darului spiritual se face în contextul dezvoltării caracterului creștin și a roadei Duhului
Sfânt. Biserica trebuie să folosească darurile spirituale în concordanță cu învățătura Sfintei
Scripturi (1 Cor.14:26-33).
Noi credem şi mărturisim că darurile spirituale care ar trebui dezvoltate şi înflăcărate în
Biserică sunt darurile date pentru zidirea credincioşilor (Rom. 12:6-8; 1 Cor. 12:28-31; 14:1;
Efeseni 4:11-16; 1 Petru 4:10-11).
Noi credem şi mărturisim că fiecare membru al Bisericii a primit daruri spirituale pentru
slujire, în împlinirea scopului Bisericii (Rom. 12:5-8; 1 Cor. 12:4-31; 1 Petru 4:10-11).

E. Actele de cult
Noi credem şi mărturisim că bisericii locale i-au fost lăsate două acte de cult care
îndeplinesc următoarele criterii:
a. au fost poruncite de Domnul Isus aşa după cum sunt prezentate în Evanghelii,
b. au fost practicate de biserica primului secol, după cum sunt descrise în cartea Faptele
Apostolilor şi
c. au fost explicate din punct de vedere spiritual de apostoli, în Epistole.
Aceste două acte de cult sunt Botezul Nou-Testamental şi Masa Domnului (Mat. 26:26-29;
28: 1920; F. Ap. 2:28-42; Rom. 6:3-5).

1. Botezul creştin
Noi credem şi mărturisim că Botezul Nou-Testamental este mărturia unui cuget curat (1
Petru 3:21) prin care cel credincios mărturiseşte personal şi responsabil că a crezut în Domnul Isus
Cel răstignit, îngropat dar şi înviat şi, prin credinţa în Cristos s-a făcut una cu El în moartea faţă de
păcat şi în învierea la o viaţă nouă (Rom. 6:1-11). Botezul este, de asemenea şi un semn al părtăşiei
şi identificării celui botezat cu Trupul vizibil al lui Cristos, biserica locala (F. Ap. 2:41-42; 1
Cor.12:13).
Botezul Nou-Testamental se face prin scufundare (F. Ap. 8:36-39).
Noi nu credem că botezul în apă poate mântui, pentru că mântuirea este numai lucrarea
Atotputernicului Dumnezeu făcută la cruce prin Fiul Său Isus Cristos (Rom. 5:9-10) şi dusă la
îndeplinire prin puterea Duhului Sfânt în cel care a crezut (Tit 3:5).

2. Masa Domnului / Frângerea Pâinii
Noi credem şi mărturisim că Masa Domnului este amintirea şi vestirea morţii şi învierii
Domnului Isus Cristos până când va reveni pentru ai Săi. Masa Domnului este un act solemn la
care fiecare credincios trebuie să participe, dupa cercetarea de sine (1 Cor. 11:28-32).
Noi credem şi mărturisim că, deşi elementele de la Masa Domnului, pâinea şi vinul, sunt
numai simboluri ale trupului şi sângelui Domnului Isus Cristos (şi nu se transformă sau nu conţin
trupul şi sângele Domnului), luând din ele, mărturisim că avem părtăşie cu Domnul Cristos cel
înviat şi suntem una cu credincio șii din Biserică. (1 Cor.10:16-17).
Luând parte la Masa Domnului în prima zi a săptămânii, adică duminica, ne amintim de
învierea Domnului Isus Cristos (Mat. 28:1-7; Marcu 16:1-9; Luca 24:1-7; loan 20:1-23) şi urmăm
exemplul primilor creştini (F. Ap. 20:7; 1 Cor. 16:2).

F. Disciplina in Biserica
Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Cristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru Biserică "ca
s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui
această Biserică slavită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără
prihană." (Efes. 5:26-27).
Noi credem şi mărturisim că în biserica locală trebuie să existe sfinţenie. Curăţirea o face:
a. Dumnezeu Tatăl, în special prin mustrarea divină (Ioan 15:2; 1 Cor. 11:32; Evrei 12:10).
b. Cel credincios în viaţa personală (1 Cor. 11 :28-31; 2 Cor. 7: 1; 1 loan 3:2).
c. Biserica locală prin disciplina în Biserică (Mat. 18:17).
Noi credem şi mărturisim că punerea sub disciplină o face Comitetul de presbiteri pentru
erezii, imoralitate, dezbinări şi altele de felul acesta, dar şi pentru lipsa îndelungată nemotivată din
mijlocul fraţietăţii (F. Ap. 5:11; Rom. 16:17; 1 Cor. 5:6-8,13; 2 Cor. 2:6; 2 Tes. 3:6, 14; Tit 3:10-
11; Evrei 10:25; 2 Ioan 10).
Noi credem şi mărturisim că între fraţi nu ar trebui să existe tensiuni şi conflicte. Atunci
când există conflicte între fraţi, noi credem că trebuie rezolvate în cadrul Bisericii, conform Sfintei
Scripturi (Matei 5:23-26; 18:15-20; 1 Cor. 6:1-11).

G. Rela ția între Bisericile locale
Noi credem şi mărturisim că Biserica locală este autonomă în relația cu alte Biserici locale.
De asemenea noi credem şi mărturisim că Bisericile Nou-Testamentale ar trebui să coopereze între
ele pentru ajutorarea, păstrarea şi propagarea credinţei adevărate. (F. Ap. 8:14-17; 11:19-26,27-30;
15:1-31; 1 Cor. 16:1-3; 2 Cor. 8:1-15; Col. 4:16).

H. Relaţia Bisericii cu Statul
Noi credem şi mărturisim că stăpânirea este rânduită de Dumnezeu pentru binele şi ordinea
societăţii umane. Creştinul îşi poate exercita drepturile cetăţeneşti în conformitate cu propria sa
conştiinţă. Creștinul trebuie să se roage pentru autorități, să le respecte şi să li se supună.
Ascultarea de autorități se face atâta vreme cât cerințele lor nu vin în contradicţie cu Cuvântul lui
Dumnezeu şi cu voia Domnului Isus Cristos – Singurul Domn al conştiinţei umane, Împăratul
împăraţilor şi Domnul domnilor (Exod 18:21-22; 2 Sam. 23:3; Dan. 3:17-18; Mat. 22:21; F. Ap.
4:19-20; 5:29; 23:5; Rom. 13:1-7).

VI. Îngerii

Noi credem şi mărturisim că Îngerii sunt fiinţe spirituale create de Dumnezeu, de aceea nu
trebuie să ne închinăm înaintea lor (Col. 1 :16; Ps. 148:2-5; Evrei 1 :14). Ei au fost creaţi ca să-L
slujească pe Dumnezeu şi să I se închine (Luca 2:9-14; Evrei 1 :6-7,14; 2:6-7; Apoc. 5:11-14;
19:10; 22:9).
Noi credem şi mărturisim că îngerii sunt fiinţe personale (Luca 1 :26-37; Gen.19) şi, deşi
sunt mai presus de oameni (Evr. 2:7), nu sunt creaţi după chipul şi asemanarea lui Dumnezeu, ca
omul, de aceea nu vor moşteni destinul glorios al omului, acela de a fi mântuiţi de Cristos. La
împlinirea vremurilor, oamenii mântuiţi vor fi mai presus de îngeri (1 Cor. 6:3).
Noi credem şi mărturisim că îngerii sunt fiinţe spirituale, care au inteligenţă dar nu sunt
atotcunoscătoare, sunt puternice dar nu atotputernice şi pot fi într-un singur loc o dată, nu sunt
atotprezente (Mat. 8:16, 28-34; 9:32; 15:22; Marcu 1:24; 5:3-4; 9:22; Luca 10:17, 20; loan 10:21;
F. Ap. 16:16; 1 Tim. 4:1).
Ei sunt creaturi morale, deoarece unii sunt sfinţi (Matei 25:31; Marcu 8:38; Luca 1:26;
Fapte 10:22), în timp ce alţii au păcătuit, devenind demoni (Ioan 8:44; 1 Ioan 3:8-10).

A. Îngerii sfinţi
Noi credem şi mărturisim că îngerii care au rămas în ascultarea de Dumnezeu Îl slujesc și I
se închină (Gen. 3:24; Exod 25:17-22; Ezechiel 1; Isaia 6:2-7).
Îngerii sunt organizaţi ierarhic, iar una din capeteniile cele mai de seamă menţionate de
Biblie este Mihail (Daniel 10:13), numit şi arhanghel (Iuda 9). Un alt înger proeminent este
Gabriel, mesager special al lui Dumnezeu (Dan. 8:15-16; 9:21-27; Luca 1: 11-20, 26-27). Biblia
menționează și alți îngeri sfinți: heruvimi şi serafimi.
Noi credem şi mărturisim că prima datorie a îngerilor este să-L slujească pe Dumnezeu şi
pe Domnul Isus Cristos (Mat. 2:13; 4:11; 25:31; 28:5-7; Marcu 16:6-7; Luca 1:26-38; 22:43; F.
Ap. 1:10). Dumnezeu trimite îngerii Săi să îi slujesc pe credincioşi: îi apără fizic (Psalm 34:7;
35:4-5; F. Ap. 5:19; 12:711; Apoc. 7:1-14); le asigură hrana (1 Regi 19:5-7); îi îmbărbătează (F.
Ap. 23-25); îi direcţionează (F. Ap. 8:26; 10:3, 22); îi duce la Domnul (Luca 16:22). Cu privire la
cei necredincioşi, îngerii au anunţat distrugerea iminentă a Sodomei (Gen. 19:12-13); au lovit pe
Irod (F. Ap. 12:23); vor anunţa revenirea pe nori a Domnului Isus şi vor fi agenţii judecăţilor lui
Dumnezeu (1 Tes. 4:16; Apoc. 7:2; 14; 16:1).

B. Îngerii căzuţi
Noi credem şi mărturisim că Satan este un înger creat şi autorul păcatului. El a căzut sub
judecata lui Dumnezeu în urma răzvrătirii faţă de Creatorul său (Isaia 14:12-17; Ezechiel 28:1119),
când a atras în răzvrătirea sa o parte din îngeri (Mat. 25:41; Apoc. 12:1-14) şi a adus păcatul în
lume şi în fiinţa umană, ispitind-o pe Eva (Gen. 3:1-15).
Noi credem şi mărturisim că Satan este duşman declarat al lui Dumnezeu şi al omului (Isaia
14:13-14; Mat. 4:1-11; Apoc. 12:9-10), dumnezeul veacului acestuia care a fost învins de Cristos
prin moartea pe cruce şi prin învierea Sa (Rom. 16:20). El şi îngerii lui nu pot acționa decât în
limitele voii permisive a lui Dumnezeu și vor fi pedepsiţi veşnic în iazul de foc (Isaia 14:12-17;
Ezechiel 28:11-19; Mat. 25:41; Apoc. 20: 10).
Noi credem şi mărturisim că îngerii căzuţi sunt organizaţi conform descrierii din Efeseni
6:12: căpetenii, domnii, stăpânitorii întunericului acestui veac, duhurile răutăţii.
Noi credem şi mărturisim că îngerii căzuţi domină pe cei necredincioşi, pe care îi pot
poseda, dar pot avea influenţă şi asupra celor credincioşi, fără a-i poseda (Luca 9:55).

VII. Lucrurile de la urmă/Escatologie

A. Moartea și starea intermediară
Noi credem şi mărturisim că moartea fizică este despărțirea sufletului / spiritului de trup și
nu înseamnă anihilarea persoanei sau pierderea conştienţei (Apoc. 6:9-11).
Credinciosul trece imediat în prezenţa lui Cristos (Luca 23:43; 2 Cor. 5:8; Filip. 1 :23) când
se produce separarea sufletului de trup (Filip. 1 :21-24), separare care va dura, pentru cei
răscumpăraţi, până la Răpire (1 Tes. 4:13-17) când va avea loc invierea lor, iar trupurile de slava şi
sufletele celor credincioşi se vor uni şi vor fi în glorie pentru totdeauna cu Domnul (1 Cor. 15:35-
44, 50-54; Filip. 3:21). Până atunci, sufletele celor răscumpăraţi vor rămâne într-o stare de partăşie
fericită cu Domnul aşteptând reintregirea fiinţei lor prin invierea trupurilor lor (2 Cor. 5:8).
Noi credem şi mărturisim că toţi oamenii vor învia în trup, cei mântuiţi pentru viaţa veşnică
(Ioan 6:39; Rom. 8:10-11,19-23; 2 Cor. 4:14), iar cei nemântuiţi pentru pedeapsa veşnică (Dan.
12:2; Ioan 5:29; Apoc. 20:13-15).
Noi credem şi mărturisim că sufeletele celor care au murit nemântuiţi sunt ţinute în
Locuinţa Morţilor în chinuri, până la a doua înviere (Luca 16:19-26; Apoc. 20:13-15) când sufletul
se va uni cu trupul înviat (Ioan 5:28-29). Atunci ei se vor înfățișa în faţa tronului mare şi alb al
judecăţii lui Dumnezeu (Apoc. 20:11-15) şi vor fi aruncaţi în iad, iazul de foc (Mat. 25:41-46),
unde vor sta veşnic într-un chin conştient, despărţiţi de Dumnezeu (Dan. 12:2; Mat. 25:41-46; 2
Tes. 1:7-9).

B. Răpirea Bisericii
Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Cristos va reveni să Își ia Biserica (Ioan 14:1-2;
1 Cor.15:51-53; 1 Tes. 4:15-5:1; Tit 2:13). Revenirea Lui va fi personală. Între Răpire şi revenirea
în slavă a Domnului cu sfinţii Săi, în cer va avea loc răsplătirea credincioşilor în funcţie de
lucrarea pe care au făcut-o (1 Cor. 3:11-15; 2 Cor. 5:10).

C. Necazul cel Mare
Noi credem şi mărturisim că, după ce Biserica va fi răpită (Ioan 14:1-3; 1 Tes. 4:13-18),
judecata lui Dumnezeu va veni peste lumea necredincioasă (Ier. 30:7; Dan. 9:27; 12:1; 2 Tes. 2:7-
12; Apoc. 16). Punctul culminant al acestei judecăţi va fi la revenirea în glorie a Domnului Isus
Cristos pe pământ (Mat. 24:27-31; 25:31-46; 2 Tes. 2:7-12).
Noi credem şi mărturisim că Necazul cel Mare va începe când Anticristul va semna
legământul de protecţie cu Israel şi va dura şapte ani (Dan. 9:27). În această perioadă Anticristul va
crea o aparentă unitate politică, economică şi religioasă şi va cere tuturor să i se închine,
pretinzând locul lui Dumnezeu (Dan. 7:19-27; 9:24-27).
Noi credem şi mărturisim că în perioada Necazului cel Mare treimea diabolică (Şarpele cel
vechi / balaurul, Anticristul şi prorocul mincinos) va avea controlul asupra întregului pământ şi va
atrage judecata lui Dumnezeu (Apoc. 13; 14).
Noi credem şi mărturisim că a doua venire a lui Cristos la Armaghedon va duce la
încheierea Necazului cel Mare şi finalizarea judecă ii lui Dumnezeu în ț această etapă (Apoc. 19:11-
21).

D. A doua venire a Domnului Isus şi Mileniul
Noi credem şi mărturisim că, după cei şapte ani de necaz, Cristos va reveni într-un mod
fizic, vizibil ca să se aşeze pe scaunul de domnie al lui David (Mat. 25:31; Luca 1:31-33; F. Ap.
1:1011; 2:29-30) şi să instaureze pe pământ Împărăţia de o mie de ani (Mileniul) (Apoc. 20:1-7).
În acest timp, sfinţii din Vechiul Testament înviaţi vor domni împreună cu El peste Israel şi
celelalte neamuri ale pământului (Ezechiel 37:21-28; Dan. 7:17-22; Apoc.19:11-16). Această
domnie va fi precedată de înlăturarea lui Anticrist și a proorocului mincinos, şi legarea lui Satan
pentru o mie de ani (Dan. 7:17-27; Apoc. 20:1-7).
Noi credem şi mărturisim că Împărăţia aceasta este împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu
faţă de Israel (Isaia 65:17-25; Ezechiel 37:21-28; Zaharia 8:1-17) prin care El promitea evreilor că
vor primi înapoi ţara pe care au pierdut-o în urma neascultării (Deut. 28:15-68; Ier. 31 :31-34;
Ezechiel 36:22-32; Mat. 21 :43; Rom. 11 :1-16, 25-29).
Noi credem şi mărturisim că această vreme de domnie a lui Cristos va fi caracterizată de
armonie, dreptate, pace, neprihănire şi viaţă lungă (Isaia 11; 65:17-25; Ezechiel 36:33-38), şi se va
încheia când Satan va fi dezlegat pentru puţină vreme (Apoc. 20:7).

E. Judecata celor nemântuiţi
Noi credem şi mărturisim că, după domnia de o mie de ani a Domnului Isus Cristos, Satan
va fi dezlegat şi va înşela popoarele pământului ca să se unească şi să lupte împotriva sfinţilor şi a
Ierusalimului. În timpul acestei lupte armatele inamice poporului lui Dumnezeu vor fi distruse de
foc din cer (Apoc. 20:9). După aceea, Satan va fi aruncat în iazul de foc (Mat. 25:41; Apoc.20:10),
iar Cristos, care este Judecatorul omenirii (loan 5:22), va învia toţi oamenii şi-i va judeca la
scaunul de domnie mare şi alb.
Noi credem şi mărturisim că învierea celor nemântuiţi pentru judecată va fi o înviere în
trup. După judecată (Rom. 14:10-13), ei vor fi aruncaţi în iazul de foc în care vor trăi conştient în
pedeapsa veşnică (Mat. 25:41; Apoc. 20:11-15).

F. Veşnicia
Noi credem şi mărturisim că, după împărăţia de o mie de ani şi judecata celor necredincioşi
(2 Tes. 1 :9; Apoc. 20:7-15), cei mântuiţi vor intra în starea veşnică a slavei lui Dumnezeu. În
timpul acesta pământul actual va fi distrus în întregime (2 Petru 3: 1 0) şi înlocuit cu un pământ
nou pe care vor locui numai neprihăniţii (Efes. 5:5; Apoc. 20:15, 21-22). După aceea cetatea
cerească va coborâ din cer (Apoc. 21 :2) şi va fi locuinţa sfinţilor unde se vor bucura de părtăşia
veşnică cu Dumnezeu şi unul cu celălalt (Ioan 17:3; Apoc. 21; 22). Domnul Isus Cristos, pentru că
şi-a îndeplinit lucrarea de Mântuitor, va da în mâinile Tatălui Împărăţia (1 Cor. 15:24-28) şi Sfânta
Treime va domni veşnic în toate sferele existenţei (1 Cor. 15:28).